Odată cu deschiderea porţilor Europei pentru români, din ianuarie 2007, călătoriile în afara țării au devenit un „sport naţional”. Prima mea ieşire a fost chiar în ianuarie 2007 când am fost trimis de compania mea să lucrez în altă ţară.
Ulterior am plecat în mai multe vacanţe cu familia. Am plecat şi am folosit tot felul de mijloace de transport în funcţie de distanţa până la obiectiv. Am mers şi cu autoturismul propriu – cum a fost în Bulgaria, cu autocarul, cu trenul şi cu avionul. Țin să recunosc că cel mai mult îmi place călătoria cu autocarul.
Mi se pare un mod de călătorie plăcut, poţi vedea în timpul zilei toate locurile pe unde treci, iar în opririle care se fac la intervale regulate poţi interacţiona fie cu localnici, fie cu alţi călători care sunt ca şi tine.
Este drept că şi călătoriile cu avionul au şi ele farmecul lor, atunci când pluteşti deasupra norilor sau vezi localităţile ca pe mici furnicare. În cazul călătoriei cu trenul am apelat la acest mod de deplasare pentru că erau călătorii mai lungi şi trenul este mai confortabil decât autocarul.
Fiecare dintre aceste ieşiri le-am făcut pe baza unor rezervări de locuri, în diferite hoteluri, fără a beneficia şi de alt pachet, adică masă sau transport. Erau nişte locaţii tip apartament.
Niciodată nu am apelat la oferte sejur exotic unde să am incluse toate variantele de la cazare, masă, etc. Am impresia că aşa sunt mai independent. Îmi aduc aminte de călătoriile pe care le făceam prin ţară când eram elev.
Plăteam o sumă, iar profesorul răspundea de hrană, de locuri de dormit. Nu prea aveai de ales ce să faci. Tot aşa am impresia că m-aş simţi şi acum. Chiar în tinereţe în anii ’70 când mergeam cu soția în vreo staţiune de la mare erau bilete cu cele trei mese incluse. Trebuia să îţi faci orarul de plimbare sau plajă în funcţie de orarul cantinei iar de multe ori nici mâncarea nu era prea gustoasă.
O altă întâmplare de mai demult este că la Voineasa, când am fost în staţiune prin anii ‘80 am mâncat o chiflă mai mult decât era porţia. Am vrut să o plătesc dar am fost refuzat.
Ospătarul mi-a spus că cel care va veni ultimul la masă nu va mai avea pâine să mănânce. Dar acestea sunt amintiri urâte din perioada de dinainte de 1989. Astăzi poţi găsi pachete de cazare şi transport, all inclusive etc.
În privinţa all inclusive sunt puţin în dubiu în ceea ce priveşte prospețimea mâncării. Seara rămân cantităţi însemnate de hrană cu care nu ştiu ce se întâmplă. Totuşi pentru că nu am încercat încă acest tip de vacanţă am decis ca anul acesta să mergem pe mâna unei agenţii de turism.
În anul 2016 şi anul acesta am fost în Italia, la Roma şi respectiv în Spania la Valencia. Ei bine, de fiecare dată mi-am putut satisface curiozitatea cu orice tip de mâncare locală. Şi asta fără all inclusive. Alţi prieteni care au stat la un hotel mai luxos, cu all inclusive atunci când am vorbit de mâncare, au spus că nici nu au auzit măcar de acelea. Fiecare cu plăcerea lui.
