Instrumentele perierii dateaza de la 3500-3000 i.Hr., cand babilonienii si egiptenii au facut o perie dintr-o crenguta. In jurul anului 1600 i.Hr.. chinezii au creat bastoane de mestecat, din nuiele de arbori aromatici, pentru a improspata respiratia.
Cele mai recente progrese ale pastelor de dinti au fost cele in care s-au inclus substante de albire, concurand cu benzi de albire a dintilor, precum si substante care asigura o protectie suplimentara impotriva cariilor dentare, a bolilor gingivale, a tartrului si a respiratiei urat mirositoare.
Se crede ca, in secolul al XV-lea, chinezii au inventat prima periuta de dinti cu peri naturali, obtinuti de la gaturile porcilor, peri atasati la un maner de os sau de bambus. In momentul in care acest obiect a fost adus in Europa, a fost adaptat folosindu-se par de cal. Alte modele din Europa foloseau pene.
Prima periuta de dinti cu un design mai modern, a fost facuta de William Addis in Anglia, in jurul anului 1780. Manerul a fost confectionat din os de bovine, iar peria a fost confectionata, in continuare din par de porc. In 1844, a fost proiectata periuta de dinti cu 3 randuri.
Parul natural a fost singura sursa de peri, pana cand Du Pont a inventat nailonul. Aceasta inventive a dus la dezvoltarea periutei de dinti cu adevarat moderne, in 1938, iar in anul 1950 au fost realizate periute din par de nailon moale. Prima periuta de dinti electirica a fost facuta in 1939.
Fundamentele de baza nu s-au schimbat de pe vremea egiptenilor si a babilonienilor: un maner de prindere si o caracteristica a perilor, cu ajutorul carora se curatau dintii. De-a lungul istoriei sale, periuta de dinti a evoluat pentru a deveni un instrument stiintific proiectat, folosind modele ergonomice moderne si materiale sigure si igienice.
Se crede ca tot egiptenii au fost primii care au inceput sa foloseasca o pasta pentru curatarea dintilor, in jurul anilr 5000 i.Hr., inainte ca periuta de dinti sa fi fost inventata. In China si in India s-a folost pasta de dinti, pentru prima data, in jurul anilor 500 i.Hr.
Pastele de dinti antice au fost folosite pentru aceleasi preocupari pe care le au si oamenii astazi, anume, pastrarea dintilor curati si a gingiilor curate, pentru albirea dintilor si pentru improspatarea respiratiei. Ingredintele din pasta de dinti antica erau foarte diferite: o pulbere de cenusa, copite de bou si coji de oua arse, combinate cu piatra ponce.
Grecii si romanii au inclus, in aceasta pasta, oase zdrobite si coji de stridii, marind abrazivitatea acestei substante. Romanii au mai adaugat arome, precum pulbere de carbune si scoarta de copaci, pentru a inlatura respiratia urat mirositoare. Chinezii au inclus o gama larga de substante in pastele de dinti, de-a lungul timpului, cum ar fi ginseng, bomboane de menta pe baza de plante.
Imbunatatirea structurii pastei de dinti moderne a inceput in anii 1800. Versiunile timpurii contineau sapun si creta. Au fost incluse si nuci, iar in anii 1860 o enciclopedie descrie o pasta de dinti in care s-a folosit carbune.
Inainte de 1850, pastele de dinti erau sub forma de pulberi. Pe parcursul anilor 1850 a aparut o noua pasta de dinti, sub forma de crema tinuta intr-un borcan. In 1890, s-a introdus pasta de dinti intr-un tub similar cu tuburile de pasta de dinti moderne.Pana dupa 1945, pastele de dinti contineau sapun. Dupa aceasta perioada, sapunul a fost inlocuit cu alte ingrediente, cum ar fi sulfatul de sodiu.
Astazi, pastele de dinti contin fluor, coloranti, aromatizanti, indulcitori, precum si ingrediente care le fac omogene. Pasta de dinti in tuburi este utilizata in intreaga lume si afost o inventive de foarte mare succes.
